Lumea poeziilor Nichita Stănescu - Ah, copacule

Ah, copacule, frunza ta îmi cade pe umăr,
soarele-şi roteşte ochiul, căzând la orizont,
umbra ta e lungă şi subţire
pe câmpul acesta pustiu, de piatră

Am rămas aşa, ţinând în mână
şaua şi hamurile cu miros de cal
Mi-ar părea foarte rău să mor...
Poate şi pentru că nu mi-e sete,
pentru că aş vrea sa plec, rămânând
de dragul unui cal care putrezeşte
şi-al unui copac cu frunze căzând

Până unde - nici eu nu ştiu

şi nici ce întâmplări vor fi în sufletul meu.
Ah, copacule, stelele sar dintr-o margine de pământ
şi e dulce căldura şi e un timp şi e o linişte
ca o flăcără verzuie, arzând!

Despre Nichita Stănescu

Născut în anul 1933, la Ploieşti, Nichita Stănescu este unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o numea „Dumnezeiesc de frumoasă”.
O mare parte a criticii literare l-a considerat pe Stănescu un poet de o profunzime şi intensitate remarcabile. În decursul vieţii, scriitorul a fost distins cu numeroase premii, dintre acestea amintim Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii „O viziune a sentimentelor”, Premiul Internaţional „Gottfried von Herder”, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii „Opera Magna”.