Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Eduard Zalle – Suflete pictate

ro

23 Nov, 2014 00:00 2061 Marime text
Hai, ridică-te şi umblă!
Mi-a strigat Omul cel bun.
Suntem suflete pictate
Într-un ochi de căpcăun!
L-am privit şiret şi dulce,
Cu naivitate pură
Şi pe loc, ca-ntr-o minune,
Mi-a crescut o stea în gură.
Lasă-mi mie, visul tău!
L-am rugat pe Omul bun.
Mi-a zâmbit ca nimeni altul
Şi-a zburat – un nor de fum.
Hai, ridică-te şi zboară!
Mi-a strigat din cerul lung,
Eu m-am ridicat pe vârfuri
Încercând la El s-ajung.
Într-o dimineaţă surdă,
Ca un cântec de fanfară,
M-am trezit posac şi mut
Într-un vis de primăvară.
Sau o iarnă grea şi rece?
Nu mai ştiu, e mult de-atunci.
Îl aştept pe Omul bun
Tânguindu-mă pe brânci.
Hai, ridică-te şi umblă!
Îmi spuneam cu îndârjire.
Suntem suflete pictate
Într-un ochi de neiubire…

Despre Eduard Zalle

Născut în anul 1961, în oraşul Giurgiu, Eduard Zalle, la vârsta de zece ani, s-a mutat, alături de mama sa, bunica şi fratele mai mic, în Constanţa, unde locuieşte şi în prezent. A absolvit Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 1980.
Pasionat de poezie de la o vârstă fragedă, Eduard Zalle, după ce i-a descoperit pe marii scriitori, s-a dedicat scrisului. În anul 2009, a debutat editorial cu volumul de versuri „Poezii din vremurile vechi (1977-1990). În decursul carierei, poeziile sale au fost publicate în diverse reviste, cum ar „Ecouri”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii