Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorica Dăncilă S-a decis înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Deşeuri

ro

22 Oct, 2018 20:53 1460 Marime text
Premierul Viorica Dăncilă a decis înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Deşeuri, organism interministerial care va fi prezidat de ministrul Mediului, scrie România  TV.

Potrivit deciziei publicate luni în Monitorul Oficial, în cadrul comitetului vor activa reprezentaţi ai mai multor ministere - Mediu, Dezvoltare Regională şi Administraţie Publică, Fonduri Europene, Finanţe, precum şi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Gărzii Naţionale de Mediu şi Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Comitetul are ca obiective principale: "identificarea acţiunilor necesare pentru implementarea Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive; recuperarea întârzierilor care există la nivel naţional în scopul atingerii obiectivelor impuse de directivele europene privind gestionarea deşeurilor; punerea în aplicare a măsurilor prioritare de guvernanţă prevăzute în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, în vedere gestionării deşeurilor municipale".

Conform deciziei, la şedinţele comitetului pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor entităţi publice, specialişti şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Totodată, comitetul are obligaţia de a prezenta lunar şi la cererea prim-ministrului rapoarte privind îndeplinirea obiectivelor pentru care a fost creat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii