UDTTMR a organizat o amplă activitate culturală dedicată „Universului poetic eminescian”
UDTTMR a organizat o amplă activitate culturală dedicată „Universului poetic eminescian”
15 Jan, 2016 21:51
ZIUA de Constanta
2415
Marime text
2415
Marime text
Versurile eminesciene au răsunat deopotrivă în limba română, dar și în limba tătară, în interpretarea doamnelor din cadrul Organizației de Femei și a tinerilor comunității. În deschiderea evenimentului, profesor Güner Akmolla a vorbit despre poetul Mihai Eminescu, „un geniu în cultura tătară”, iar profesor Neriman Ibraim a realizat o paralelă între poeții Mihai Eminescu și Hamdy Giray bay, temele analizate fiind natura și dragostea.
La activitate au participat și președinta Organizației de Femei a UDTTMR, Turchian Bari, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, președintele Filialei Constanța, Ali Beazit.
„Felicit doamnele din cadrul Organizației de Femei” a UDTTMR Constanța, coordonate de doamna președintă Ela Ziadin, care s-au implicat în organizarea acestei activități și le adresez o invitație domnilor să participe și dânșii, pe viitor, în număr cât mai mare, la astfel de evenimente. Eminescu este un reper cultural și pentru noi, tătarii din România, este o personalitate, poetul nepereche ale cărui versuri ne sunt dragi, multe poezii fiind traduse și în limba tătară”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


