Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:38 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tradițiile multiculturale din județul Tulcea, promovate la Bruxelles. Tulcea a fost promovată și sub aspect gastronomic

ro

05 Jul, 2018 15:33 2133 Marime text
Miercuri, 4 iulie, la invitația Excelenței Sale Luminița Odobescu, Ambasadorul României la Bruxelles, Consiliul Județean Tulcea și Asociația de Management al Destinației Turistice „Delta Dunării” au reprezentat destinația multicultural-artistică Județul Tulcea la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, informează CJ Tulcea. 

Evenimentul organizat la Bruxelles a avut loc în contextul sărbătoririi Centenarului Unirii și al Anului European al Patrimoniului Cultural 2018 și a vizat promovarea tradițiilor multiculturale din regiunile României pe scena Uniunii Europene, beneficiind de prezența a peste 100 de europarlamentari, diplomați, oficiali ai instituțiilor europene și reprezentați din mass media europeană

Cu acest prilej, județul nostru a fost reprezentat cu un stand constituit din materiale promoționale – broșuri, albume, pliante precum și obiecte tradiționale (sculpturi din lemn, ceramică).

Conform sursei citate, standul a beneficiat de prezența mai multor meșteșugari locali, Bianca Folescu - @Suvenir din Dobrogea, Vișina, Gabriela Ioniță  din Luncavița, cărora li s-a alăturat artistul plastic Elena Orbocea, cu o expoziție de păpuși reprezentând exponenți ai celor 14 etnii conlocuitoare din județul Tulcea.

La eveniment, Tulcea a fost promovată și sub aspect gastronomic  tradițional, la stand având loc o degustare de vinuri locale asortate cu gustări constând în produse din pește, dar și produse de patiserie.

Participarea Consiliului Județean Tulcea și a Asociației de Management al Destinației Turistice „Delta Dunării” se înscrie în complexul de măsuri care vizează promovarea Destinației Turistice Delta Dunării și Dobrogea de Nord în spațiul euro-atlantic, ca destinație unică, mai transmit reprezentanții Consiliului Județean Tulcea.

Sursa foto: Consiliul Județean Tulcea 


 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii