Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:24 22 06 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţiriac, Năstase şi Halep au dat în judecată Banca Naţională a României. Iată motivul!

ro

18 Dec, 2017 16:05 1123 Marime text
Mai mulţi foşti şi actuali jucători de tenis, printre care se numără Ion Ţiriac, Ilie Năstase şi Simona Halep, au dat în judecată Banca Naţională a României pentru reincluderea Arenelor BNR în circuitul sportiv, mai exact pentru transferul bazei din administrarea Băncii Naţionale a României către statul român, pentru a putea fi modernizată şi folosită, relatează Agerpres.

Acţiunea în instanţă a fost depusă, luni, la Tribunalul Bucureşti, prin aceasta solicitându-se: constatarea de către instanţă a faptului că dreptul de proprietate asupra Arenelor BNR, denumite şi "Parcul cu Platani", aparţine statului român şi nu Băncii Naţionale a României; constatarea nulităţii protocolului BNR - MTS din 1991 şi obligarea BNR la plata unor daune morale în cuantum de 2 milioane de euro cauzate de Banca Naţională prin scoaterea şi blocarea reintroducerii Arenelor în circuitul naţional sportiv.

Ion Ţiriac, proprietarul turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy, a cedat competiţia pentru doi ani la Budapesta din cauza faptului că Arenele BNR nu mai corespund cerinţelor ATP, Terenul Central fiind închis. În 2016, la ultima ediţie a turneului la Bucureşti, Terenul Central nu a putut fi folosit, deoarece nu are avizul ISU de funcţionare, meciurile disputându-se doar pe terenurile secundare. De altfel, turneul feminin BRD Bucharest Open se desfăşoară din acelaşi motiv pe un Teren Central improvizat în parcarea complexului sportiv.

Sursă foto: Sport.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii