Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:35 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânără din România, în Pakistan, în ziua atentatului. „Să ne rugăm pentru copii, vă rog!”

ro

29 Mar, 2016 20:19 2186 Marime text
 
O tânără de doar 23 de ani din România a trăit experienţa atentatului care a însângerat Lahore, din Pakistan. Aici a avut loc duminică, chiar de Paştele catolic, o explozie produsă de un kamikaze într-un parc de distracţie, soldată cu 72 morţi şi 340 răniţi, majoritatea femei şi copii.
 
Maria se specializează la Universitatea din Londra în domeniul conflictelor, războiului şi violenţei, iar vacanţa de primăvară a decis să şi-o petreacă făcând voluntariat în Lahore.
 

„Suntem bine, eu, prietenii mei şi micuţii de la şcoala unde fac voluntariat. Trăiesc o experienţă care te schimbă pe viaţă. Dar eu nu îmi pun viaţa în pericol mai mult decât restul celor care trăiesc aici mereu“, a declarat Maria Cristiana Mărcuş pentru Adevărul. „Ce ticălos laş poate ataca un parc plin de copii? Talibanul pakistanez se identifică mai mult cu un cod de onoare tribal preislamic. De aceea nu prea îi intereseaza dacă ucid musulmani. Ei vor să atace în principiu statul, dar pot ataca şi minorităţi religioase dacă au un câştig politic din asta. Mai ales omorând copiii creezi panică şi ura şi teroare mai multă!“, a mai spus Maria, conform sursei citate.
 

A doua zi după tragedie, tânăra a mers să doneze sânge şi să viziteze copiii răniţi în explozie. „Nu vreau să postez fotografiile copiilor răniţi, dar ei au realmente nevoie de rugăciunile noastre. I-am întrebat dacă au nevoie de lapte, mâncare, dulciuri sau orice altceva, iar ei mi-au răspuns că tot ce au nevoie este să ne rugăm pentru ei. Şi majoritatea copiilor pe care i-am văzut sunt musulmani. Terorismul nu are religie. Să ne rugăm pentru copii, vă rog!“, îndemna Maria pe o reţea de socializare.
 
Foto: Facebook

Citeşte şi Atentatul de Paşte din Pakistan, desconsiderat de internauţi. „E Pakistan. Nu cred că-i pasă cuiva de cine moare acolo”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii