Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:14 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspecţii ar fi sustras zeci de maşini din Spania pentru a comite furturi Patru bărbaţi pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare, reţinuţi

ro

18 Jul, 2019 13:35 970 Marime text
Patru bărbați, pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare de către autoritățile spaniole, au fost depistați de polițiștii din Olt.
 
La data de 17 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din Olt au executat o acțiune în orașul Balș și au depistat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, toți din oraşul Balş, pe numele cărora existau mandate europene de arestare, emise de autoritățile spaniole, solicitându-se arestarea în vederea predării către autoritățile judiciare ale acestui stat.
 
Aceștia sunt bănuiți că, în perioada 2018 – 2019, ar fi sustras 32 de autovehicule din Spania, pe care le-ar fi folosit la comiterea de furturi din locuințe sau societăți comerciale. După săvârșirea faptelor, aceștia ar fi revenit în România.
 
Persoanele depistate au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore.
 
Pentru depistarea bărbaților, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Balș și jandarmi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii