Poliția Română a adus în țară 9 fugari internaționali. Bărbați condamnați de instanțele din Mangalia, Medgidia și Tulcea
Poliția Română a adus în țară 9 fugari internaționali. Bărbați condamnați de instanțele din Mangalia,
31 Jan, 2026 10:28
ZIUA de Constanta
150
Marime text
150
Marime text

La data de 30 ianuarie 2026, Poliția Română a finalizat cu succes o misiune de aducere în țară a nouă persoane pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepselor sau de arestare preventivă. Aceștia au fost localizați în diverse state europene, precum Germania, Franța, Belgia și Elveția, fiind extrădați pentru a-și ispăși pedepsele în unități de detenție din România.
Printre persoanele vizate se numără trei bărbați urmăriți internațional în baza unor mandate emise de instanțele din zona Dobrogei.
Oficial de la Poliția Română
La data de 30 ianuarie 2026, Poliția Română a adus în țară 9 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.
A fost adus în țară un bărbat, de 39 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Tribunalul București, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani.
Polițiștii au adus în țară un bărbat, de 35 de ani, din Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Franța, având emis pe numele său, de către Judecătoria Galați, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 3 luni.
A fost adus în țară un bărbat, de 37 de ani, din Vrancea, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Danemarca, având emis pe numele său, de către Judecătoria Tulcea, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 10 luni.
De asemenea, a fost adus în țară un bărbat, de 27 de ani, din Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Belgia, având emis pe numele său, de către Judecătoria Târgu Bujor, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.
Totodată, a fost adus în țară un alt bărbat, de 33 de ani, din Iași, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Mangalia, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.
Polițiștii au adus în țară un bărbat, de 35 de ani, din Ialomița, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de aderarea la un grup infracțional organizat. Acesta a fost adus din Elveția, având emis pe numele său, de către Tribunalul Bacău, un mandat de arestare preventivă.
Tot la data menționată mai sus, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 46 de ani, din Bacău, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de aderarea la un grup infracțional organizat. Acesta a fost adus din Elveția, având emis pe numele său, de către Tribunalul Bacău, un mandat de arestare preventivă.
De asemenea, a fost adus în țară un tânăr, de 24 de ani, din Ialomița, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Franța, având emis pe numele său, de către Judecătoria Pitești, un mandat de arestare preventivă.
Totodată, la aceeași dată, a fost adus în țară un bărbat, de 39 de ani, din Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Medgidia, un mandat de arestare preventivă.
Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


