Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:26 19 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Studenţii Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" participă la festivitatea de deschidere a noului an universitar în Piața Ovidiu din Constanța

ro

28 Sep, 2018 14:51 658 Marime text
Studenţii Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" vor participa la festivitatea de deschidere a noului an universitar de învăţământ, organizată luni, 1 octombrie, la ora 11.00, de Primăria Municipiului Constanţa în Piaţa Ovidiu, împreună cu colegii lor de la universităţile civile, publice şi particulare, din municipiul de la malul mării.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" s-au înscris în primul an de studii 591 studenţi, din care 96 de studenţi militari. Pentru prima dată în ultimii 28 de ani, opt studenţi militari vor urma cursurile programului de studii universitare de licenţă "Arhitectură navală" la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi.

În anul universitar 2018 -2019, la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" sunt şcolarizaţi peste 2.000 de studenţi, în cadrul a 12 programe de studii de licenţă, patru specializări pentru studiile masterale şi 10 de programe de formare continuă.

În cei 146 de ani de existenţă, Academia Navală "Mircea cel Bătrân" a format mii de ofiţeri de Marină, militari şi civili, iar în ultimii ani a cunoscut o semnificativă dezvoltare instituţională, adaptându-şi oferta educaţională la cerinţele pieţei forţei de muncă şi ale beneficiarilor. În luna mai a acestui an, prestigioasa instituţie de învăţământ superior a Forţelor Navale a fost gazda conferinţei comandanţilor academiilor navale din UE şi NATO, prilej cu care a preluat preşedinţia forumului educaţional naval din Uniunea Europeană şi din NATO pentru următorii doi ani.

"Viaţa de student în Academia Navală "Mircea cel Bătrân" are trei atribute definitorii: TRADITIE. PROFESIONALISM. AVENTURĂ. Dacă am ţine seama numai de aceste caracteristici, tot putem descrie ceea ce simte un student al academiei noastre, la începutul carierei sale în industria maritimă sau pentru apărarea intereselor maritime şi fluviale ale României", spunea rectorul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", comandorul prof.univ.dr Octavian Tărăbuţă la deschiderea anului universitar 2017-2018. Sistemul de învăţământ al Forţelor Navale oferă studenţilor şi elevilor, militari şi civili, posibilităţi multiple de dezvoltare profesională şi personală, într-o infrastructură modernă de învăţământ, compatibilă cu standardele NATO şi UE, formându-le acestora competenţele profesionale necesare pentru o meserie de onoare, respectată şi remunerată corespunzător” - a mai transkis Statul Major al Forțelor Navale. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii