Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:50 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferul implicat în accidentul soldat cu moartea femeii jandarm și rănirea gravă a copilului ei, arestat preventiv

ro

15 Nov, 2018 18:37 894 Marime text
Tânărul care a provocat accidentul în care a murit maiorul de jandarmi Irina Airinei iar copilul acesteia a fost grav rănit a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu citat de Agerpres.ro

Autorul accidentului de miercuri, în vârstă de 26 de ani, din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei, este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Potrivit IPJ Suceava, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în Constanța pe bulevardul Ştefan cel Mare din Suceava, tânărul de 26 de ani a surprins şi accidentat o femeie în vârstă de 40 de ani, angajată în traversarea regulamentară a părţii carosabile pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, fiind cu fetiţa ei în vârstă de un şi jumătate, în cărucior.

Accidentul s-a soldat cu decesul femeii şi rănirea gravă a copilului.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 de ore după comiterea faptei şi încarcerat în arestul IPJ Suceava, după care instanţa competentă a admis cererea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. 

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii