Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:48 18 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descoperire incredibilă la frontieră! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism înmatriculat în Ucraina

ro

18 Jul, 2026 10:25 220 Marime text
foto. Poliția de FrontierăPolițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, împreună cu lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, au descoperit patru primate transportate fără documente legale, într-un autoturism înmatriculat în Ucraina.

Potrivit Poliției de Frontieră, în data de 17.07.2026, în jurul orei 06:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control trei femei, cetățene ucrainene, care călătoreau cu un autoturism înmatriculat în Ucraina.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit în portbagajul autoturismului două cutii în care se aflau patru maimuțe.

Din verificările efectuate s-a stabilit că animalele aparțineau conducătoarei autoturismului, o femeie în vârstă de 47 de ani. Aceasta a declarat că maimuțele au fost moștenite de la mama sa, decedată recent.

Persoana în cauză nu a putut prezenta documentele legale privind proveniența, deținerea și transportul animalelor, punând la dispoziția autorităților doar o fotografie a unui document despre care a susținut că reprezintă un act de import al maimuțelor din Siria în Ucraina.

În cauză au fost dispuse măsurile legale, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun. Totodată, cele patru maimuțe au fost predate reprezentanților Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș“ - au mai transmis reprezentanții Poliției de Frontieră

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii