Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:06 23 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Românii au fost medaliați cu aur la Olimpiada balcanică de fizică

ro

21 Jul, 2019 21:12 439 Marime text
Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) informează într-un comunicat de presă că, la prima ediţie a Olimpiadei Balcanice de Fizică, desfăşurată la Salonic în perioada 14-18 iulie, membrii echipei României au obţinut trei medalii de aur şi o medalie de argint.

Cei trei medaliaţi cu aur sunt Mălina Elena Constantinescu (clasa a X-a - Colegiul Naţional din Iaşi), Vlad Ştefan Oros (clasa a VIII-a - Şcoala Gimnazială nr. 24 din Timişoara) şi Tudor Gabriel Mocioi (clasa a X-a - Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti). Medalia de argint i-a revenit lui Radu Herzal (clasa a X-a - Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" din Baia Mare).

Olimpicii români au fost însoţiţi şi coordonaţi de Ioana Stoica (profesor la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti) şi Irina Dumitraşcu (profesor şi inspector în cadrul ISJ Vaslui).

Din delegaţia României au făcut parte şi conf. univ. dr. Sebastian Popescu (decan al Facultăţii de Fizică - Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi), în calitate de reprezentant al României în comitetul ştiinţific al competiţiei, şi prof. univ. dr. Radu Constantinescu (Facultatea de Fizică - Universitatea din Craiova), membru al comitetului de coordonare al competiţiei.

Olimpiada Balcanică de Fizică se adresează elevilor de gimnaziu (clasa a VIII-a) sau de liceu, cu vârsta de cel mult 16 ani la momentul prezenţei în concurs.

La ediţia din acest an au participat concurenţi din 11 ţări (8 cu statut permanent şi 3 cu statut de invitat).
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii