Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:37 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA solicită aviz pentru urmărirea penală a unui fost ministru. Ce acuzații i se aduc demnitarului

ro

04 Jul, 2019 16:54 1137 Marime text
Procurorii anticorupție desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului.

Potrivit DNA, concret, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru),  deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară.  Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.
 

„În ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, ambele în formă continuată,  este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide” - au transmis procurorii DNA.

 
Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal.
 

„În această etapă a procesului penal,  orice persoană vizată de investigațiile desfășurate în prezentul dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție” - au mai precizat procurorii DNA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii