Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:55 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Constanţei s-a prezentat azi la Poliţie Mazăre – „Antonescu a greşit în capul lui“

ro

03 Jun, 2014 12:29 1566 Marime text
Radu Ştefan Mazăre, edilul municipiului Constanţa, cercetat sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a prezentat azi la Poliţie. Primarul este cercetat pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

În faţa sediului IPJ Constanţa, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre a făcut câteva declaraţii referitoare la liberalul Crin Antonescu, care a anunţat recent retragerea sa din cursa pentru pezidenţiale. Întrebat unde anume crede că a  greşit Antonescu, Mazăre a răspuns: „în capul lui“. Liderul PSD Constanţa a menţionat, de asemenea, referindu-se la Antonescu că „în ultimele luni nu te, mai puteai înţelege cu omul“. „Era schimonosit (n.r. – Antonescu)“ a mai apreciat Mazăre.

Amintim că, pe timpul cât se află sub control judiciar, Mazăre trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organele de poliţie în a căror circumscripţie locuiesc, respectiv Poliţia Municipiului Constanţa, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi. De asemenea, primarul nu are voie să depăşească limita teritorială a statului român.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii