UPDATE Alexandru Mazăre cere liberarea condiționată, DNA îl vrea după gratii! Tribunalul Constanța, așteptată să ia o decizie
UPDATE Alexandru Mazăre cere liberarea condiționată, DNA îl vrea după gratii! Tribunalul Constanța, așteptată
11 Sep, 2024 09:50
ZIUA de Constanta
617
Marime text
UPDATE - Amânarea a fost pronunțată pe data de 13.09.2024
Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței Radu Mazăre, așteaptă astăzi, 11 septembrie 2024, soluția privind liberarea condiționată din partea judecătorilor Tribunalului Constanța.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, în dosarul cu indicativul 5523/256/2024, instanța va analiza contestația formulată de DNA împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia prin intermediul căreia s-a dispus liberarea condiționată a lui fostului parlamentar Alexandru Mazăre.
Oricare va fi decizia instanței, va fi definitivă!
Reamintim că în același dosar, Radu Ștefan Mazăre a fost achitat. Cei doi au fost deferiți justiției de către DNA, în anul 2016, într-un dosar de corupție.
Oficial de la DNA
Prin decizia penală nr. 45 din 10.05.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea inculpatului MAZĂRE ALEXANDRU, la data faptelor senator în Parlamentul României la o pedeapsă de 3 ani închisoare la care se adaugă 5.000 lei amendă penală și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și fals în declarații în formă continuată.
Dispune achitarea inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, întrucât lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului MORGENSTERN AVRAHAM, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, întrucât a intervenit prescripția.
Confiscă de la inculpatul Mazăre Alexandru suma de 80.000 de euro în echivalent în lei, la cursul BNR de la data plății.
Obligă inculpatul Mazăre Alexandru la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate stat în fond și în apel, iar pe inculpatul Morgenstern Avraham la plata sumei de 5.000 lei, cu același titlu.
ÎCCJ l-a achitat pe Radu Mazăre și a încetat procesul penal pornit împotriva lui Morgenstern Avraham
Conform pna.ro, prin decizia penală nr. 45 din 10.05.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea lui Mazăre Alexandru, la data presupuselor fapte senator în Parlamentul României la o pedeapsă de 3 ani închisoare la care se adaugă „5.000 lei amendă penală și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și fals în declarații în formă continuată“.
Tot în acest dosar, Înalta Curte a dispus achitarea lui Mazăre Radu Ștefan, pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, întrucât lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.
De asemenea, Curtea Supremă a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva lui Morgenstern Avraham, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, întrucât a intervenit prescripția.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Judecătoria Medgidia îl eliberează condiționat pe Alexandru Mazăre, fost senator în Parlamentul României!Decizia nu este una definitivă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii