Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:07 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Președintele Klaus Iohannis, prezent la ședința de Guvern - „Am voie să particip la orice ședință de Guvern”

ro

20 Dec, 2018 15:37 376 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la sediul Guvernului.

Executivul urmează să se reunească în şedinţă.

Şeful statului a mers în biroul premierului Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu ştie dacă va merge la următoarea şedinţă de Guvern, pentru că nu a primit nicio agendă a reuniunii şi nici nu ştie dacă aceasta va avea loc.

UPDATE: "Ca să nu apară interpretări sau aşteptări care nu au suport constituţional vreau să subliniez că atunci când particip la şedinţa de Guvern, prezidez şedinţa de Guvern. Decizia, dar şi răspunderea asupra punctelor în discuţie la şedinţa de Guvern aparţin Guvernului, în speţă doamnei prim-ministru", a declarat şeful statului în debutul şedinţei de Guvern.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că participarea sa la şedinţa de guvern are loc în virtutea atribuţiilor conferite de Constituţia României.

"Participarea mea la şedinţa de guvern are loc în virtutea atribuţiilor conferite preşedintelui României de Constituţia României. Mai exact, pentru specialişti, este vorba de atribuţiile care se regăsesc în articolele 80, 86 şi 87", a declarat Iohannis în debutul şedinţei de guvern.

Potrivit acestuia, prezenţa preşedintelui la şedinţele de guvern nu poate fi nici îngrădită, nici limitată.

Sursă: Agerpres
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii