Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:19 22 05 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Viorica Dăncilă, discuții cu omologul croat

ro

11 Apr, 2019 20:35 345 Marime text


 

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut astăzi, 11 aprilie 2019, la Dubrovnik, o întrevedere cu Andrej Plenković, prim-ministrul R. Croația, cu prilejul participării la Summit-ul cooperării între statele din Europa Centrală şi de Est şi China - 16+1.

În cadrul reuniunii, cei doi prim-miniștri au avut un schimb de opinii privind stadiul cooperării bilaterale. A fost evidențiată dorința ambelor state de consolidare și diversificare a cooperării, fiind subliniată importanța continuării dialogului politic și sectorial, precum si organizarea unei ședințe de guvern comune.

Cei doi înalți oficiali au pus accent pe importanța cooperării economice, obiectivul fiind de a identifica noi oportunități din perspectiva creșterii volumului schimburilor comerciale și a investițiilor reciproce în cele două state.

Pe lângă aspectele relației bilaterale, a fost abordat și stadiul principalelor dosare aflate pe agenda europeană, respectiv gestionarea problematicii BREXIT, consolidarea instrumentelor europene de combatere a migrației, finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual. În context, ambii demnitari au discutat despre consolidarea instrumentelor privind întărirea coeziunii la nivel european, precum și stadiul pregătirilor Summit-ului de la Sibiu, din 9 mai.

Totodată, prim-ministrul croat a felicitat Pres Ro pentru rezultatele remarcabile obținute în cele 4 luni de mandat.

De asemenea, pe agenda discuțiilor s-a aflat și stadiul procesului de aderare al țărior din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană. În acest sens, a fost reiterat sprijinul româno-croat pentru avansarea procesului de aderare al acestora la UE.

Mai mult, ambii premieri au pus accent pe consolidarea și diversificarea cooperării în cadrul formatului trilateral România-Croația-Finlanda. Prim-ministrul Viorica Dancilă a transmis sprijinul Guvernului român pentru candidatura Croației și Finlandei la Consiliul Europei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii