Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:45 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pictura zilei „La amanet” de Rudolf Schweitzer-Cumpăna

ro

18 Aug, 2014 09:39 2507 Marime text
Născut în anul 1886, la Piteşti, într-o familie cu origini germane, Rudolf Schweitzer-Cumpăna a fost un pictor şi grafician, care a frecventat cursurile unor academii importante, cum ar fi pe cele ale Academiei de Arte Frumoase de la Berlin. Fiind înzestrat cu un ascuţit spirit de observaţie, Schweitzer-Cumpăna a pictat portrete, peisaje şi, mai ales, scene din viaţa ţărănească, utilizând tehnici diferite. În pictură, a urmărit construcţia formelor în relief şi  s-a dedicat neîncetat creaţiei sale, cu energie şi talent, Rudolf Schweitzer-Cumpăna a explorat de-a lungul celor 70 de ani de activitate, lumea strălucitoare a culorilor, materia lor granulară în conjucţie cu lumina, înscriindu-se în categoria pictorilor expresionişti. Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, Muzeul Naţional de Artă a organizat o expoziţie retrospectivă Schweitzer-Cumpăna, reunind 278 de lucrări de pictură şi 159 de grafică.
 
În uleiul pe carton (69.5 x 78 cm) „La amanet”, semnat Schweitzer-Cumpăna, în partea stângă, jos, cu ocru, pictorul, cu o manieră nouă de exprimare, zugrăveşte viaţa şi obiceiurile oamenilor de la sat, întruchipând încă o dată dragostea artistului pentru ţăranul român, pe care îl evocă cu pregnanţa stilului său sincer şi cu căldura unui lirism interior, care-i este specific. Concentrat asupra aspectelor coloristice şi a construcţiei formelor prin modelarea pastei abundente, Cumpăna reuşeşte să ofere prin intermediul acestei lucrări efecte cromatice rare.
 
Sursa foto: wikiart.org
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii