Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:13 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

15 mai - Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu

ro

15 May, 2022 12:18 1284 Marime text
foto cu rol ilustrativ: unsplash/ russn_fckr

La data de 15 mai 2022 este marcată, pentru prima dată, Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu. 

Demersul de instituire a acestei zile, iniţial sub denumirea Proiect de Lege privind declararea zilei de 15 mai ca "Ziua picturii naţionale", a aparţinut deputaţilor PSD Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis pentru a marca la nivel naţional pictura românească în chiar ziua de naştere a unuia dintre cei mai reprezentativi pictori români, Nicolae Grigorescu.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat la 17 mai 2021, iar de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, la 9 noiembrie 2021, cu 189 de voturi favorabile, 53 împotrivă şi 4 abţineri.

Potrivit www.cdep.ro, în textul proiectului de lege adoptat se menţionează că „Se declară ziua de 15 mai ca Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu. Muzeele şi colecţiile publice, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice subordonate acestora pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări cultural - artistice dedicate zilei naţionale prevăzută la art. 1, expoziţii în ţară şi străinătate, comunicări ştiinţifice, editarea şi publicarea de carte de specialitate dedicată artei naţionale, producerea şi difuzarea de filme dedicate artei naţionale, în limita alocaţiilor bugetare aprobate".

La data de 9 decembrie 2021, preşedintele României Klaus Iohannis a promulgat Legea 289 pentru declararea zilei de 15 mai ca Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu.

Pictorul Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838, în localitatea Pitaru, judeţul Dâmboviţa, şi a fost unul dintre întemeietorii pictorii române moderne. Şi-a făcut ucenicia (1848-1850) în atelierul pictorului ceh Anton Chladek.

A participat cu şapte lucrări la „Expoziţia Universală" de la Paris (1867). A făcut călătorii de studii şi documentare în Italia, Grecia şi la Viena, în perioada 1873-1874. În timpul luptelor pentru războiul de independenţă a fost pictor de front, '„Atacul de la Smârdan'' fiind una dintre cele mai apreciate reprezentări ale conflictului dedicat războiului de independenţă.

De asemenea, a lucrat în Franţa în perioada 1879-1890.

Între 1891-1904 a deschis mai multe expoziţii personale la Atheneul Român. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii