“Pericol major – părăsiţi imediat zona sau ţara” Atenţionare de călătorie în Libia
“Pericol major – părăsiţi imediat zona sau ţara”: Atenţionare de călătorie în Libia
23 Feb, 2015 18:08
ZIUA de Constanta
1161
Marime text



Companiile aeriene europene şi-au suspendat pe termen nedefinit toate zborurile, companiile aeriene libiene nu efectuează zboruri în Europa, aeroporturile internaţionale din Tripoli şi Benghazi sunt închise, iar zborurile pe ruta Misurata – Istanbul sunt frecvent suspendate pentru anumite perioade şi intervale de timp.
Totodată, din cauza confruntărilor militare, spaţiul aerian este deseori închis iar porturile şi aeroporturile sunt ţinte frecvente ale atacurilor grupărilor înarmate.
Frontierele terestre cu Algeria, Egipt, Ciad şi Niger sunt închise; singura frontieră terestră care funcţionează cu intermitenţe este cea cu Tunisia.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români recomandarea fermă de a evita orice călătorie în Libia, iar celor care se află deja în această ţară să o părăsească de urgenţă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii