Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:31 01 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Droguri introduse în țară prin colete cu haine și jucării! Trei suspecți, reținuți la Constanța (VIDEO)

ro

30 Apr, 2025 18:41 424 Marime text
Foto: DIICOT/IPJ ConstanțaProcurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus la data de 30 aprilie 2025, reținerea a 3 inculpați, cu vârstele de 24, 30 și 36 de ani,  cercetați  pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.

Potrivit procurorilor DIICOT, din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în cursul lunii aprilie 2025,  inculpații de 30 și 36 de ani  au procurat din Spania, în scopul comercializării,  cantitatea de 2,2 kilograme canabis (drog de risc), pe care au introdus-o pe teritoriul țării prin intermediul unei firme de curierat internațional, ascunsă într-un pachet ce conținea haine și jucării.

Astăzi, în cadrul unor acțiuni succesive, aceștia au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau coinculpatului de 24 de ani ,  pentru sumele de 5.920 euro și 8.000 lei întreaga cantitate de canabis, destinată comercializării pe litoralul românesc.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța“ - conform IPJ Constanța

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - mai transmit anchetatorii



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii