Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:19 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii domiciliare Constănţeni bănuiţi de proxenetism

ro

25 Mar, 2011 19:51 978 Marime text
La data de 24 martie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sprijiniţi de luptători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, au efectuat un număr de 3 percheziţii domiciliare pe raza localităţii Ovidiu, în urma acestora 4 persoane fiind conduse la sediul unităţii de parchet pentru audieri, o altă persoană vizată fiind deja arestată în altă cauză. Activitatea infracţională a suspecţilor a fost documentată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, fapte prevăzute şi pedepsite de art.12 şi art.13 din Legea nr.678/2001. În sarcina suspecţilor se reţine faptul că în perioada anilor 2009 – 2011 prin sechestrare, iar în alte cazuri prin oferirea de locuri de muncă, sau profitând de starea materială precară şi starea de sănătate dificilă a victimelor, au racolat pe D.C., de 34 ani, A.M., de 23 ani, C.G., de 22 ani, B.A., de 14 ani şi C.Ş., de 16 ani, toate din comune limitrofe judeţului Constanţa, pe care le-au lipsit de libertate în mod ilegal, iar prin ameninţări şi violenţe le-au obligat să practice prostituţia în folosul lor, atât la vedere pe domeniul public cât şi în hoteluri din municipiul Constanţa şi din staţiunile de pe litoral. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că sumele de bani obţinute au fost însuşite de către suspecţi. Ca urmarea a probatoriului administrat în cauză până la acest moment, Marcel Toma, de 40 de ani, din Ovidiu şi Selver Husein, de 51 de ani, din Constanţa, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de procurori pe o durată de 24 ore, urmând ca la data de 25.03.2011 să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare pentru o perioadă de 29 zile. Faţă de alţi doi suspecţi, Ilică Stoian, şi Zeinol Elias, de 41 de ani, din localitatea Mereni, judeţul Constanţa, a fost dispusă măsura cercetării acestora în stare de libertate, în timp ce Elver Hisleam este cercetat în stare de arest, fiind încarcerat în Penitenciarul Poarta. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi pentru comiterea infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi, cei în cauză riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 5 şi 15 ani.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii