Olandezii de la Van Oord vor ataca raportul Corpului de Control

01 Aug, 2013 11:13
ZIUA de Constanta
3034
Marime text
3034
Marime text
Olandezii de la Van Oord Dredging and Marine Contractors au anunţat, în urmă cu puţin timp, că au demarat demersurile legale pentru a ataca raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor pe tema digului de larg.
Reamintim că în 2010 Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APM) a organizat o licitaţie pentru prelungirea digului din Portul Constanţa. În cursa pentru contractul scos la licitaţie de compania de stat s-au înscris 11 ofertanţi. În primă fază, reprezentanţii CN APM au declarat câştigătoare oferta depusă de societatea Josef Mobius Bau AG. Însă, licitaţia a fost contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Procedura de achiziţie a fost reluată. Din nou, oferta oferta depusă de societatea Josef Mobius Bau AG a fost considerată cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, dar şi de data asta licitaţia a fost contestată. Mai mult, Curtea de Apel Constanţa a decis eliminarea din competiţie a firmei Josef Mobius. Iar licitaţia s-a reluat. În iulie 2010, a fost declarată câştigătoare firma olandeză Van Oord Dredging and Marine Contractors.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi