O vară plină de cultură meșteșugărească!
O vară plină de cultură meșteșugărească!

KCMC
a adus în această vară cultura meșteșugărească romă pe litoral,prin
Zilele RomanoButiQla Constanța, Năvodari, Neptun, Mangalia și Vama
Veche.
Atelierul își continuă itinerariul prin țară- următorul popas va avea
loc în Cluj, în perioada octombrie 2011- martie 2012.
Timp de 2 luni de zile, experții proiectului au instruit
în județul Constanța 108 meșteșugari rudari, ceaunari, împletitori
șihamurari, în cadrul
celor 5 întâlniri din comunitățile Băneasa, Palas, Ovidiu, Medgidia și
Valea Dacilor. Meșteșugarii au avut ocazia să cunoască proiectul și au
fost familiarizați cu principiile economiei sociale. Astfel,
se stabilesc în continuare relații de colaborare cu meșteșugarii romi
pentru înființarea cooperativelor menite să eficientizeze munca
acestora.
În tot acest timp,6440 de persoane au vizitat Zilele
Romano ButiQ, s-au delectat cu expozițile de obiecte și fotografie și au
aflat lucruri inedite despre etnia
romă. 342 de curioși și-au testat dibăcia în atelierele de ucenicie
supravegheate de meșteșugarii romi ai proiectului.
I-am distrat pe turiștii aflați pe litoral cu evenimente conexe culturii rome: concerte jazz-manouche cu The Vintage Spirit și balkan-rock cu trupa Romano ButiQ, piesa de teatru "Declar pe propria răspundere", proiecția filmului "Cu muzica în sânge", ateliere de desen, facepaintingși ateliere de percuție la ceaune, tigăi, mojare și alte obiecte meșteșugărești.
În plus, pentru că evenimentele culturale nu ajung
aproape niciodată în comunitățile defavorizate, Zilele Romano ButiQ au
adus spectacolul "O noapte furtunoasă"
jucat în limba romaniîn comunitatea IAS din Mangalia. Romii de aici s-au
bucurat la intensitate maximă de fiecare act în parte - semn că
apreciază și au nevoie de manifestări artistice de acest
fel.
A fost o vara plină. Ne vedem la Cluj!
Zilele Romano ButiQ au fost organizate de către KCMC în parteneriat cu Agenția Împreună, Primăria Municipiului Constanța, Primăria Orașului Năvodari, Primăria Municipiului Mangalia, Primăria Comunei Limanu și festivalul Stufstock, în cadrul proiectului "Romano Cher - Casa Romilor", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 (56327) - "Investește în oameni". Proiectul are ca obiectiv principal readucerea meseriaşul tradiţional de etnie romă pe piaţa economica şi in viaţa activa a comunitaţii.
Pentru informatii suplimentare: www.mestesukar.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp