O dată pe an Părinţii îşi pot lua liber de la muncă să meargă cu copilul la medic
O dată pe an: Părinţii îşi pot lua liber de la muncă să meargă cu copilul la medic
08 Jul, 2014 11:29
ZIUA de Constanta
2731
Marime text

Angajatorul, fie el public ori privat nu este obligat să remunereze această zi liberă. Liberul se acordă la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care să rezulte controlul medical efectuat.
Cererea părintelui, respectiv a reprezentantului legal al copilului va fi depusă cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de vizita la medic şi va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere că în anul respectiv celălalt părinte sau reprezentant legal nu a solicitat ziua lucrătoare liberă şi nici nu o va solicita.
Trebuie ştiut că pentru familiile sau persoanele cu 2 copii se acordă tot o zi lucrătoare liberă pe an, pentru îngrijirea sănătăţii copiilor, ca şi în cazul unui singur copil. Însă pentru familiile sau persoanele cu 3 sau mai mulţi copii se acordă două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii