Neversea în siguranță. Cum vă puteți asigura că sunteți în siguranță în timp ce participați la festivalul de pe plaja Modern. Sfaturi de la jandarmi (galerie foto)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:19 20 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Neversea în siguranță. Cum vă puteți asigura că sunteți în siguranță în timp ce participați la festivalul de pe plaja Modern. Sfaturi de la jandarmi (galerie foto)

ro

06 Jul, 2018 11:36 694 Marime text
Pe parcursul festivalului „Neversea”, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa derulează Campania de informare şi prevenire „Neversea în siguranţă”!.  Conform purtătorului de cuvânt al GJM Tomis Constanța, Sorin Trancă, această campanie se adresează participanţilor la eveniment şi vine cu câteva sfaturi pentru prevenirea furturilor, astfel:   
- nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor;
-  când vă aflați într-o zonă aglomerată, țineți geanta lipită de corp în partea din față, cu sistemul de închidere orientat spre dumneavoastră și protejați-o cu una din mâini;
- nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;
- Nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc, pentru a nu fi obligaţi să scoateţi întreaga sumă de fiecare dată când achiziţionaţi vreun obiect întrucât acest lucru atrage atenţia infractorilor.

”Pentru o comunicare cât mai rapidă şi eficientă, jandarmii şi poliţiştii au instalat puncte de prevenire, de unde puteţi obţine toate informaţiile necesare pentru siguranţa dumneavoastră. În toată această perioadă, reprezentanţii Jandarmeriei Române vă propun un parteneriat de securitate, invitându-vă să vă informaţi şi să vă adresaţi cu încredere, de fiecare dată când ceva vi se pare suspect sau sunteţi martorii producerii unor fapte de natură antisocială, recomandându-vă să informaţi de urgenţă  cel mai apropiat reprezentant al forţelor de ordine” - au mai transmis reprezentanții GJM Tomis Constanța.

Sursa foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii