Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:47 22 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monedă de argint aniversară, lansată de BNR. Află în cinstea cui este emisă

ro

25 Jun, 2018 08:07 440 Marime text


Banca Naţională a României
lansează luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion Ionescu de la Brad, informează Agerpres.

Moneda va avea o valoare nominală de 10 lei, formă rotundă, diametru 37 mm, cant zimţat şi o greutate de 31,103 grame.

Aversul monedei redă o imagine de epocă a Academiei Mihăilene, unde Ion Ionescu de la Brad a fost primul profesor de ştiinţe agricole din istoria învăţământului românesc, inscripţia în arc de cerc „ROMÂNIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2018”.

Reversul monedei prezintă portretul lui Ion Ionescu de la Brad, inscripţiile „ION IONESCU DE LA BRAD” şi anii între care a trăit, „1818-1891”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru monedă din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 360 lei.

Monedele din argint cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion Ionescu de la Brad au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii