Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moaştele Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna, aduse pentru prima dată la Constanţa

ro

01 Dec, 2013 15:23 1689 Marime text
Pentru a marca semnificaţia complexă a acestor zile de sărbătoare, mâine, 2 decembrie 2013, de la ora 15.30, Universitatea „Andrei Şaguna” va expune pentru prima dată la Constanţa Moaştele Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna.

La 30 noiembrie, ziua Universităţii „Andrei Şaguna”, care a fost marcată încă de la înfiinţare prin botezarea în fiecare an a unor copii orfani cu numele Andrei, numele apostolului care a creştinat Dobrogea şi întreaga Românie. În anul 2011, în urma propunerii şi eforturilor universităţii constănţene, a fost canonizat Sfântul Mare Ierarh Andrei Şaguna, patronul nostru, cel care şi-a dedicat viaţa luptei pentru ortodoxie şi pentru civilizaţie, construind biserici şi şcoli. Astfel, ziua de 30 noiembrie a căpătat o nouă semnificaţie, devenind zi de praznic a noului sfânt.

În semn de recunoaştere a meritului Fundaţiei şi Universităţii „Andrei Şaguna” la trecerea mitropolitului în rândul Sfinţilor Poporului Român, instituţia a primit în dar de la Î.P.S. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfintele Moaşte ale Patronului Spiritual.

Pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Sfântului Apostol Andrei, Ziua Sfântului Mare Ierarh Andrei Şaguna, Ziua Naţională a României şi Ziua Universităţii şi a marca semnificaţia spirituală a acestor zile, credincioşii vor avea ocazia să se închine la Moaştele Sfântului Andrei Şaguna care vor fi expuse pentru prima dată la sediul din Bdul Alexandru Lăpuşneanu nr. 13, începând de mâine până în data de 5 decembrie, ajunul Sfântului Nicolae.

Universitatea doreşte să întemeieze astfel o nouă tradiţie spirituală pentru studenţii săi şi pentru constănţeni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii