Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:06 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militari din cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină de la Babadag, în premieră în misiune în Afganistan

ro

18 Jan, 2019 14:15 1820 Marime text
Militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei” au încheiat, joi 17 ianuarie, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, ultima etapă de pregătire înaintea dislocării în teatrul de operaţii Afganistan.

Potrivit unui comunicat transmis de Forțele Navale Române, la Cincu, militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, printre care s-au aflat și 60 de infanteriști marini din cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină de la Babadag, au beneficiat de sprijinul specialiştilor Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica” şi de experienţa militarilor Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, întorşi recent din teatrul de operaţii Afganistan, care au fost observatori-controlori instructori.

Timp de o săptămână, a avut loc antrenarea şi evaluarea militarilor batalionului în condiţii cât mai apropiate de mediul operaţional.

La ceremonia de transfer de autoritate a batalionului către Comandamentul Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu”, a participat generalul de brigadă Iulian Daniliuc, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, reprezentanți ai Comandamentului Forțelor Întrunite, comandanți de unități. Forțele Navale au fost reprezentate de comandorii Iosif Bencze și Sorin Chira.

”În urma parcurgerii tuturor etapelor de pregătire, Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei”, comandat de locotenent-colonelul Ilie Melinte, este gata să acţioneze în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”, pentru îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor primite, dislocarea militarilor în Baza Aeriană Kandahar urmând să aibă loc la început
Pentru infanteriștii marini, prezența în Teatrul de Operații Afganistan va fi o premieră, dar, după cinci luni de pregătire intensă, de instrucție colectivă, exerciții diverse, aplicarea şi validarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor specifice teatrului de operaţii, aceștia sunt gata să își îndeplinească misiunea, să reprezinte cu cinste Forțele Navale Române și să raporteze peste cinci luni, „Misiune îndeplinită!”” - au transmis reprezentanții Forțelor Navale Române. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii