Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:49 24 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mii de polițiști vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Crăciunului. Mai multe radare vor fi amplasate în trafic

ro

21 Dec, 2018 11:05 243 Marime text
Peste 8.500 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Crăciunului, pentru ca oamenii să petrecută în linişte şi siguranţă. În caz de nevoie, apelați la Serviciul 112 sau adresați-vă celui mai apropiat polițist.
 
Poliţia Română este la datorie, în serviciul comunităţii, în perioada 21-26 decembrie a.c., pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, astfel încât sărbătorile să fie petrecute în linişte.
 
Potrivit Poliției Române, folosind peste 3.700 de autospeciale, în medie, zilnic, 8.544 de polițiști vor acționa în teren, dintre care 5.500 sunt de la structurile de ordine publică, aproximativ 1.400 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
 
Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
 
Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice și pe traseele de acces către aceste zone, poliţişti de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, fiind amplasate, în acest sens, în trafic, 270 de aparate radar. De asemenea, polițiștii vor beneficia de sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație, care vor survola cele mai aglomerate trasee.
 
Pe toată durata sărbătorilor de iarnă, polițiștii vor desfășura activități în domeniul menținerii și asigurării ordinii publice, prevenirii violenței stradale, al siguranței rutiere, precum și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor economico-financiare.
 
Se acordă o atenție sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, a celor specifice sărbătorilor de iarnă și a articolelor pirotehnice.
 
Poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice vor acţiona, împreună cu alte autorităţi ale statului, după caz, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale,
verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de către unităţile de alimentaţie publică şi de cazare a turiştilor.
 
De asemenea, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, poliţiştii vor spori controalele desfăşurate la societăţile comerciale, în special la cele care colectează şi transportă valori monetare, precum unităţile bancare, în hipermarketuri și centre comerciale, pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor şi sistemele de pază.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii