Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:03 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mii de elevi de clasa a opta au luat note sub 5 la evaluarea națională. Ministrul Ecaterina Andronescu a cerut explicații

ro

08 Dec, 2018 15:35 1722 Marime text
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, sâmbătă, că este îngrijorată de faptul că la evaluarea naţională pentru clasa a 8-a din anul acesta au fost 55.000 de elevi care nu au luat nici măcar nota 5, menţionând că trebuie aflat "declicul" când încep să scadă rezultatele acestor elevi, conform Agerpres.ro

"Lucrul care m-a îngrijorat foarte mult în aceste zile în care am încercat să văd unde ne aflăm astăzi a fost informaţia legată de rezultatul evaluării anului 2018. 55.000 de elevi nu au luat măcar 5 la evaluare. Cum putem să acceptăm că aceşti elevi pot să meargă mai departe şi să finalizeze liceul, când ei nu au luat 5 la evaluarea de la clasa a 8-a? Şi atunci sigur trebuie să ne uităm cum putem să rezolvăm această problemă extrem de delicată şi foarte importantă pentru mine. Avem evaluări la clasele a 2-a, a 4-a şi a 6-a, dar aceste evaluări nu au fost folosite în decizie? Unde se produce declicul? Unde încep să scadă rezultatele şi să se îndepărteze de ceea ce este normal un elev? În ciclul primar, în ciclul gimnazial, în ce clasă? De ce pun aceste întrebări? Pentru că eu cred că putem să corectăm lucrurile care nu merg, încercând să ne ancorăm în realitate, nu dintr-un birou, fie el şi al ministrului Educaţiei", a afirmat Andronescu, la Conferinţa Naţională "200 de ani de inginerie - trecut, prezent şi viitor", organizată de Universitatea Politehnică Bucureşti.


Ea a spus că a cerut date statistice privind aceste evaluări.

"De aceea în următoarea perioadă am cerut celor care au aceste rezultate (ale evaluărilor de la clasele 2, 4 şi 6 - n.r.) să realizeze statistici în aşa fel încât să aflăm când se produce declicul, când încep să se îndepărteze cei 55.000 de elevi de linia de plutire, aşa interpretez eu media 5, nu aş vrea să ne oprim acolo, aş vrea să creştem peste această limită. Probabil intuiţia şi gradul de cunoaştere a sistemului mă determină să spun că probabil declicul acesta începe undeva după clasa a 3-a şi a 4-a şi continuă după o pantă extraordinar de mare în ciclul gimnazial şi ajungem să avem aceste rezultate la clasa a 8-a. Reprezintă această situaţie o provocare, nu numai pentru mine şi pentru tot sistemul, trebuie să încercăm să reparăm. Când am aflat unde se produce acest declic, trebuie să angajăm cursuri remediale, pentru că nu putem să-i condamnăm pe aceşti copii să rămână în urma celorlalţi care obţin rezultate foarte bune", a mai spus Andronescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii