Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Membrii completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, desemnați prin tragere la sorții. Ce magistrați se vor ocupa de dosarul lui Liviu Dragnea

ro

09 Nov, 2018 10:43 1421 Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat prin tragere la sorţi, vineri, în şedinţă publică, membrii completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, după decizia Curţii Constituţionale, informează Agerpres.ro

Tragerea la sorţi a fost realizată de preşedintele Instanţei supreme, Cristina Tarcea, în prezenţa celor doi vicepreşedinţi.

În urma tragerii la sorţi, Completul 1 penal este format din: Rodica Cosma, Valentin Horia Şelaru, Simona Cristina Neniţă, Francisca Maria Vasile şi Ioana Alina Ilie. Supleanţi la acest complet au fost desemnaţi: Tatiana Rog, Florentina Dragomir, Andrei Claudiu Rus, Luciana Mera şi Săndel Macavei.

Acest complet are pe rol dosarele în care sunt judecaţi Liviu Dragnea, Toni Greblă, Victor Ponta, Sebastian Ghiţă.

Completul 2 penal va fi compus din: Lavinia Lefterache, Ionuţ Matei, Gheorghe Aurel Ilie, Ştefan Pistol şi Ioana Bogdan. Supleanţi: Oana Burnel, Rodica Aida Popa, Maricela Cobzariu, Leontina Şerban, Ilie Iulian Dragomir.

Completul 2 penal are pe rol dosarele în care sunt judecaţi, printre alţii, Călin Popescu-Tăriceanu, Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu, dar şi Cristian David. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii