Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:16 21 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Maşină distrusă după ce mai multe tomberoane au luat foc. Autoturismul ar fi al unui procuror (galerie foto)

ro

29 Jan, 2019 14:32 754 Marime text
O maşină a fost distrusă marţi dimineaţa la Timişoara după ce mai multe tomberoane au luat foc. 

Potrivit ISU Timiş, în jurul orei 06:10, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu la un autoturism pe strada Col. Enescu, Timișoara.

Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Timiş spune că "la locul intervenției s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, un ofițer și 6 subofițeri. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul s-a propagat la autoturism prin radiație de la două tomberoane aflate în apropiere."

În urma incendiului, autoturismul a ars în proporție de aproximativ 60%.

La locul intervenției, s-au deplasat și echipaje de poliție care vor face cercetări.

UPDATE. 

Potrivit unor surse judiciar ecitate de Agerpres, autoturismul ar aparține unui procuror din Timişoara și era parcat pe o stradă ultracentrală din municipiu.  

"Cauza probabilă stabilită de ISU Timiş este foc deschis în spaţii deschise. La noi s-a deschis dosar penal in rem, pentru distrugere fără intenţie", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Alexandra Petrovici.

Sursă foto: ISU Timiş
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii