Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți angajaţi ai TVR au organizat un protest după numirea Irinei Radu în funcţia de director general

ro

10 May, 2016 17:09 1474 Marime text
Mai mulţi angajaţi ai TVR au ieşit astăzi în curtea instituţiei după anunţul de numire a Irinei Radu în funcţia de preşedinte-director general. Aceștia sunt nemulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat procedura în comisii şi în plenul Parlamentului.
 
„Este un protest în curtea TVR. Sunt angajaţi, susţinători ai Monicăi Ghiurco, care au ieşi în urma votului din Parlament. Din câte ştiu eu nu sunt de accord cu modul în care s-a desfăşurat procedura, atât în comisii, cât şi în Plenul Parlamentului. Acestea sunt nemulţumirile şi consideră că Parlamentul nu tratează cu seriozitate şi competenţă situaţia televiziunii”, a declarat Dragoş Bocanaciu, preşedintele sindicatului SPUSTV, potrivit romaniatv.net.
 
Acesta a precizat că angajaţii au decis să protesteaze în pauza de lucru, nu în timpul programului.
 
Vă reamintim că astăzi Irina Radu a fost aleasă în funcţia de preşedinte-director general al TRV cu 304 voturi „pentru” şi opt „împotrivă”. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii