Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La împlinirea a 25 de ani de la reînscrierea PNL ca partid politic, România are un președinte liberal

ro

15 Jan, 2015 13:40 2165 Marime text
În ziua de 15 ianuarie 1990, Partidul Național Liberal s-a reînscris în registrul partidelor politice din România. În acest sfert de veac, Partidul Național Liberal și-a recăpătat identitatea și puterea pe care le avea în perioada interbelică, continuându-și rolul de actor esențial în dezvoltarea țării. 
Partidul Național Liberal se prezintă astăzi ca principalul partid de centru dreapta, fiind singurul partid cu adevărat liberal din România. Partidul Național Liberal a reușit să își mențină identitatea, indiferent dacă în acest sfert de veac s-a aflat la guvernare sau nu. De la Putere sau din Opoziție, PNL a militat și acționat întotdeauna pentru apărarea valorilor naționale și a drepturilor cetățenilor. 
Partidul Național Liberal a deschis în 2014 o nouă pagină a istoriei sale, în care a marcat îndeplinirea unui deziderat major, acela de a da României primul președinte liberal. Obiectivul PNL pentru perioada următoare este acela de a continua procesul de schimbare în bine a statului printr-o guvernare liberală, care să aibă în prim-plan agenda publică și care să pună interesul cetățeanului deasupra intereselor personale. 
La ceas aniversar, președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a afirmat: „Este o amintire plină de emoție acest moment. Sigur că îmi amintesc foarte bine de eforturile pe care le-am făcut, împreună cu colegii mei, pentru a reînscrie la Tribunalul Municipiului București acest partid. Partidul Național Liberal nu a fost niciodată, de la înființarea lui și până în zilele noastre, scos în afara legii sau desființat, nici pe vremea comuniștilor măcar. La data de 15 ianuarie 1990, PNL s-a reînscris în rândul partidelor politice. Noi, liberalii am fost prin închisori, prigoniți, dar partidul a existat mereu. În fiecare an, pe 15 ianuarie, retrăiesc cu emoție acel moment în care am reînscris Partidul Național Liberal”. 
La rândul său, președintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, a afirmat: „Din 1990 și până astăzi, Partidul Național Liberal a fost o componentă fundamentală a peisajului politic românesc, așa cum a fost și înainte de 1940. Astăzi, un liberal este președintele României. Am încredere în viitorul Partidului Național Liberal și urez membrilor PNL să continue să joace un rol central în consolidarea libertății individuale și în dezvoltarea economic a țării noastre”.
Sursa foto: b365.ro 
  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii