Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:24 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infirmiera care s-a fotografiat cu Cotabiță a fost demisă!

ro

28 Aug, 2015 12:45 1916 Marime text
 
Infirmiera care s-a fotografiat cu Gabriel Cotabiță și colega ei care a făcut poza, în timp ce artistul se afla pe patul de spital, în timp ce acesta era internat la terapie intensivă la Spitalul Floreasca, au fost demise de conducerea spitalului.

O comisie de cercetare a fost constituită și a fost convocat și consiliul de etică din cadrul Spitalului Floreasca.

Comisia a constatat că fotografia a fost făcută în cadrul secției de terapie intensivă a spitalului, iar cea care apărea în imagine, infirmiera Maria Stanciu, era angajată în cadrul secției. Poza a fost făcută de o altă infirmieră, Violeta Turcu.

Comisia de disciplină şi consiliul de etică au constatat că au fost încălcate prevederile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului şi principiile deontologice din cadrul spitalului şi că nu a fost respectată demnitatea umană.
 
Astfel, conducerea spitalului a dispus desfacerea contractului individual de muncă al celor două salariate începând cu data de 1 august 2015


sursa foto: fanatik.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii