Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu la o locomotivă a unui tren de călători. Ce s-a întâmplat. Întârziere de zeci de minute pentru garnitura implicată

ro

26 Oct, 2018 18:04 1521 Marime text
Astăzi, 26 octombrie, din cauza unei defecţiuni tehnice la locomotiva trenului Regio 4407 Satu Mare –Halmeu, în halta Micula s-a produs o degajare de fum, informează CFR Călători. 

”Personalul feroviar a acționat prompt, intervenind pentru decuplarea locomotivei de vagoanele în care se aflau aproximativ 200 de pasageri. Conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a fost avizat serviciul 112 iar echipele de intervenții au venit la fața locului şi au oprit degajarea de fum.

Pasagerii nu s-au aflat în pericol și şi–au continuat călătoria în condiții de siguranță, trenul plecând o întârziere de 78 de minute” - au transmis reprezentanții CFR Călători.


Aceștia au transmis că o comisie va cerceta cauzele care au condus la producerea acestui eveniment.

”Cerem scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident şi le mulţumim pentru înţelegere.

În incident a fost implicată o locomotivă diesel hidraulică” - au transmis reprezentanții CFR Călători. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii