Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:25 23 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu de amploare la un depozit de deșeuri industriale reciclabile din Timișoara. A fost transmis mesaj prin sistemul ROALERT (video)

ro

12 Mar, 2019 14:16 535 Marime text
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Timiș au fost solicitați să intervină în această după amiază în municipiul Timișoara. 
 
Potrivit ISU Dobrogea un incendiu la un depozit de deșeuri industriale reciclabile, din Timișoara.

Din primele informații incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 400 mp, stivele de deșeuri având 5-6 metri în înălțime. 

”Se intervine cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 ofițeri și 15 subofițeri și o autospecială de stingere a societății Colterm. În acest moment, incendiul este localizat. Se lucrează pentru lichidare. Din cauza degajării mari de fum, recomandăm persoanelor care se află în apropierea zonei afectate, să rămână în incinte și să nu se expună la fum. A fost transmis un mesaj prin sistemul ROALERT pentru populația din zona afectată ca să nu se expună la fum și să rămână în locuințe/incinte” - au transmis reprezentanții ISU Timiș. 

 

Sursa foto-video: ISU Timiș

Ti-a placut articolul?

Comentarii