Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:40 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Funcționar public din cadrul Primăriei Măcin, județul Tulcea găsit în incompatibilitate de ANI

ro

16 Feb, 2018 11:51 1096 Marime text
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi existența unei diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cazul a șase foști și actuali funcționari publici. Printre aceștia se află și un funcționar public în cadrul Primăriei orașului Măcin, județul Tulcea. Cei anchetați de ANI sunt:
 
1.  Palade Constanța, funcționar public la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți - incompatibilitate
 
În perioada 25 aprilie 2013 – 19 mai 2014, simultan cu calitatea de funcționar public (consilier superior în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți), a susținut cursuri de Igienă - Noțiuni Fundamentale, pentru angajații S.C. Frau Ella S.R.L., în baza unui Contract de colaborare, activitate remunerată care se află în legătură directă cu atribuțiile din fișa postului.
 
De asemenea, începând cu data de 04 ianuarie 2010 deține și exercită simultan cu calitatea de funcționar public (consilier superior în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți) și calitatea de titular întreprindere individuală - Palade D. Constanța - Lex Igiena Întreprindere Individuală.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
2. Oprițoiu Răzvan Virgil, funcționar public în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - incompatibilitate
 
În perioada 02 decembrie 2004 – 22 iulie 2014, a deținut simultan calitatea de funcționar public (consilier) în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și o funcție contractuală (Responsabil achiziții) în cadrul unei instituții publice - Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
 
3. Botila Elena, consilier juridic în cadrul Primăriei municipiului Orşova, judeţul Mehedinţi - incompatibilitate
 
Începând cu data de 30 martie 2015, a deținut calitatea de funcţionar public (consilier juridic) în cadrul Primăriei municipiului Orşova, judeţul Mehedinţi, simultan cu exercitarea activităţilor de natură juridică ca urmare a deţinerii calităţii de avocat pledant, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (1), coroborat cu art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
4. Gîdiuță Mitică, funcționar public în cadrul Primăriei orașului Măcin, județul Tulcea - incompatibilitate
 
În perioada 29 noiembrie 2010 – 25 iulie 2013, a deținut și exercitat simultan funcția publică de inspector urbanism în cadrul Primăriei orașului Măcin, județul Tulcea, și pe cea de persoană autorizată să realizeze și să verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei și cartografiei, conform Certificatului de Autorizare emis de către Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobliară Galați, încălcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
5. Volintiru Lucian, funcționar public cu funcție de conducere în cadrul Primăriei municipiului Bîrlad, județul Vaslui - incompatibilitate
 
În perioada deținerii funcției publice de conducere – șef serviciu în cadrul Serviciului Cadastru Imobiliar-Edilitar, Banca de Date și Registrul Agricol din cadrul Direcției Urbanism și Amenajarea Teritoriului, a desfășurat activități de expertiză tehnică judiciară cadastrală, atât în cadrul Tribunalului Vaslui, cât și cu o serie de persoane fizice, încălcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
6.  Chirculescu Sorin-Horea, fost funcționar public-lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Halmeu – avere nejustificată
 
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 205.728,77 Lei, între averea dobândită și veniturile realizate de către CHIRCULESCU SORIN-HOREA în anii 2000 – 2010.
 
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Oradea, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către CHIRCULESCU SORIN-HOREA.
 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. PALADE CONSTANȚA și CHIRCULESCU SORIN-HOREA nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
 
·  art. 96, alin. (1) din Legea nr.161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”;
 
·  art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr.161/2003, potrivit căruia „(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. (2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”.
 
 „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
 
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii