Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:56 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fraude la Casa de Asigurări de Sănătate Tehnici de falsificarea buletinelor de analize medicale

ro

30 Mar, 2013 14:10 1299 Marime text
Noi dezvăluiri în dosarul medicilor implicaţi în reţeaua falsificatorilor de analize medicale. Medicii care vor fi prezentaţi azi cu propunere de arestare preventivă îşi lăsau parafa la îndemâna angajaţilor din cadrul celor două laboratoare care, la rândul lor făceau analize fictive, se arată în referatul procurorilor. În schimb, medicii primeau 10% din valoarea analizelor decontate de Casa de asigurări de sănătate Bucureşti.

Ancheta vizează 42 de medici şi angajaţi ai laboratoarelor acuzaţi că au pus în pericol viaţa a mii de pacienţi prin falsificarea buletinelor de analize. Laboratoarele nu aveau reactivi şi aparatură care să permită realizarea în mod corect a analizelor medicale. Cele mai multe dintre rezultate era puse după ochi. Procurorii susţin că bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost prejudiciat astfel cu 500.000 de euro pentru că s-au emis 14.000 de bilete de trimitere false.
"Analizele erau defectuoase, în sensul că foloseau reactivi vechi sau chiar expiraţi. De asemenea, au existat situaţii în care au fost pierdute probele biologice prelevate de la pacienţi, iar buletinele de analize au fost întocmite în mod fictiv. Au existat chiar situaţii în care persoane care aveau afecţiuni foarte grave, chiar incurabile au primit nişte buletine de analiză fictive, în condiţiile în care probele fuseseră pierdute", a declarat Bogdan Staicu, procuror-șef secție Parchetul Capitalei. 
În scandal este implicat şi un medic cardiolog de la Spitalul Elias. Sergiu Bârsan, în vârstă de 40 de ani, a fost ridicat dintr-o pensiune din Drobeta Turnu Severin. Poliţiştii de la IPJ Mehedinţi aveau pe numele lui un mandat de aducere, eliberat de Tribunalul Bucureşti. Medicul are calitatea de învinuit. Reprezentanţii spitalului Elias spun că reţinerea doctorului Bârsan nu are legătura cu activitatea sa în această instituţie, ci cu activitatea sa în sistemul de medicină privată.
 
MODUL DE OPERARE
Pentru a diferenţia biletele reale de cele falsificate, angajaţii celor două laboratoare au folosit diverse nume de utilizatori pentru introducerea biletelor în sistem. ,Pentru laboratorul SC Uromed Center SRL userul (Uromed2011) ce are alocat codul cu nr. „25” este folosit pentru implementarea biletelor reale. Toţi ceilalţi useri, ce au alocaţi alte coduri, sunt folosiţi pentru biletele falsificate. Pentru laboratorul SC Citylab SRL userul ce are alocat codul cu nr. „4” este folosit pentru implementarea biletelor reale. Toţi ceilalţi useri, ce au alocaţi alte coduri, sunt folosiţi pentru biletele falsificate", se arată în referatul procurorilor. 
Medicii de laborator, în schimbul unor sume de bani primite cu titlu de „salariu”, lăsau parafa angajaţilor laboratorului pentru a o folosi fără drept în falsificare biletelor sau a raportărilor. Angajaţii laboratorului primeau bilete de trimitere false - denumite în limbaj codificat bilete extra, bomboane, burţi.
sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?

Comentarii