Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:20 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevi din zone afectate de inundaţii ajutați de pompieri să ajungă la evaluarea națională

ro

20 Jun, 2019 14:53 1625 Marime text
Patru elevi din zone afectate de inundaţii au fost transportaţi joi de pompierii ISU Neamţ la centrele de examinare pentru a susţine proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale., informează Agerpres.ro

Trei copii sunt din cartierul Văleni al municipiului Piatra-Neamţ iar al patrulea este din localitatea Agârcia, comuna Gârcina, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Adrian Rotaru. 

''Am transportat aceşti copii la centrele de examinare pentru că mijloacele de transport nu puteau ajunge în zonele unde locuiesc din cauza inundaţiilor şi a faptului că se lucrează pentru a degaja carosabilul. Misiunea s-a desfăşurat normal iar copiii au ajuns la timp la examen'', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. 


Municipiul Piatra-Neamţ a fost miercuri seara sub Cod Roşu de inundaţii iar cartierul Văleni a fost grav afectat de viituri. În noaptea de miercuri spre joi au fost evacuate 15 persoane iar singurul drum de acces către cartier a fost acoperit de mâl şi pietriş. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii