Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Udrea va fi şefă şi la ”Cadastru”

ro

29 Aug, 2011 19:23 2335 Marime text

elena_udrea_2.jpgAgenţia Naţională de Cadastru şi Publcitate Imobiliară (ANCPI) va trece, scrie Jurnalul Naţional, citat de ziare.com, în subordinea Ministerului Dezvoltării regionale şi Turismului (MDRT), păstorit de Elena Udrea, ”blonda de la Cotroceni”. Preluarea agenţiei va fi facută prin ordonanţa de urgenţă, proiectul fiind deja elaborat.

"Initiativa este justificată, printre altele, de "interconditionarea activităţilor MDRT cu cele ale ANCPI" pentru realizarea obiectivelor comune privind politicile sectoriale pentru planificarea dezvoltărilor regionale şi înregistrarea sistematică în cadastru şi cartea funciară, precum şi de necesitatea corelarii politicilor de dezvoltare teritorială cu cele de administrare a terenurilor", sustine MDRT in proiectul ordonantei.

Personalul agenţiei şi al instituţiilor subordonate acesteia vor beneficia de salariile şi de drepturile avute anterior.

Agenţia Natională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a fost înfiinţată în 2004 prin reorganizarea Oficiului National de Cadastru, Geodezie si Cartografie, aflat în subordinea MAI, şi preluarea activităţii de publicitate imobiliară de la Ministerul Justitiei.

Sursa: Libertatea.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii