Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:35 25 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi bărbați din județul Vaslui, prinși cu „alba –neagra” în stațiunea Costinești. Ce măsuri au luat polițiștii

ro

10 Jul, 2019 10:33 600 Marime text
Doi bărbați din județul Vaslui au fost prinși cu ,,alba –neagra” în stațiunea Costinești. 
 
Potrivit IPJ Constanța, la data de 9 iulie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au depistat în flagrant delict, în zona falezei din stațiunea Costinești, doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani, ambii din județul Vaslui, în timp ce organizau un joc de noroc, denumit ,,alba –neagra”.

„Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de organizare de jocuri clandestine, ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri.

Pentru a nu deveni victime, polițiștii constănțeni recomandă turiștilor să nu se lase atraşi în jocuri de noroc neautorizate, care se desfăşoară în plină stradă, sub pretextul unui fals câştig de bani, cu precizarea că, în cazul acceptării de a participa la astfel de activități ilicite, cetățenii sunt pasibili de sancţiuni contravenționale” - au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Ti-a placut articolul?

Comentarii