Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:39 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi bărbaţi au încercat să intre ilegal în România prin raza localităţii Cetatea

ro

07 Jul, 2019 14:29 1529 Marime text
În urmă cu două zile, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au depistat, în apropierea frontierei de stat, două persoane, un bărbat de 58 de ani şi un altul de 25 de ani, care au încercat să intre ilegal în România din Bulgaria, pe jos, prin raza localităţii Cetatea, judeţul Constanţa.
 
Din primele detalii, conform Gărzii de Coastă, cei doi bărbaţi au prezentat în cele din urmă, două acte de identitate, unul cu însemnele bulgare şi altul cu însemnele Republicii Cehe, acesta din urmă fiind falsificat.
 
În urma unui control corporal şi de bagaje, asupra bărbatului cu actul de identitate falsificat, s-a descoperit un paşaport ucrainian, cei doi declarând că se îndreptau spre Ucraina.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și falsul privind identitatea.
 
Cei doi au fost predaţi autorităţilor de frontieră bulgare, în cursul zilei de astăzi.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii