Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT Zeci de percheziţii într-un dosar de contrabandă. 21 de suspecţi, audiaţi

ro

18 Jul, 2019 12:53 1496 Marime text
La data de 18.07.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, București, Craiova și Suceava au efectuat un număr de 32 percheziții domiciliare pe raza teritorială a județelor Argeș și Suceava, precum și în municipiul București, la locuințele a 21 de suspecți, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada februarie 2018 – iulie 2019,  a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat, în scopul achiziționării unor cantități importante de țigarete provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat și comercializat către diverși cumpărători, în principal în zona Pieței Ceair din municipiul Pitești.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 21 de persoane.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Vlad Țepeș și Brigăzii Mobile de Intervenție a Jandarmeriei Craiova.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

"Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", transmit procurorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii