Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:19 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT. Trafic de droguri de risc introduse în țară de doi suspecți din Maramureș. Iată cum acționau aceștia

ro

15 Jun, 2018 14:27 1993 Marime text


În data de 15 iunie 2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş - au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a suspecţilor  K.I. şi I.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară fără drept, de droguri de risc, trafic de droguri de risc şi deţinere fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

Din activităţile specifice desfăşurate în cauză a rezultat că, la data de 13 iunie 2018, suspectul K.I. l-a contactat pe suspectul I.I., de la care a mai procurat anterior droguri, cerându-i o nouă livrare de astfel de substanţe.

La data de 15 iunie 2018, suspectul I.I. s-a deplasat în Sighetu Marmaţiei (localitatea de domiciliu a suspectului K.I.)  fiind reţinuţi având asupra lor o cantitate de aproximativ 700 grame cannabis- drog de risc.

Totodată, în cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2018, s-ar fi achiziționat droguri de risc din Spania, care ar fi fost introduse în țară și distribuite pe raza pe raza jud. Maramureş - zona mun. Sighetu Marmaţiei şi a localităţilor învecinate.

În cursul zilei de azi, 15 iunie 2018, urmează ca suspecţii să fie aduşi la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Maramureş, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor care se impun.

Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Biroului Poliţie Transporturi Maramureş și al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie, enunță reprezentanții DIICOT.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii