Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT. Bărbat, reţinut pentru că a înfiinţat o cultură de cannabis (video)

ro

14 Sep, 2018 13:12 2140 Marime text
Joi, procurorii  DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Vîrlan Nicolae Cosmin, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În fapt s-a reţinut că inculpatul Vîrlan Nicolae Cosmin a înfiinţat o cultură de cannabis “in door” pe raza localității Gura Ocniței, drogurile rezultate urmând a fi comercializate pe raza judeţului Dâmboviţa dar şi deţinute în vederea consumului propriu.

La data de 13.09.2018  procurorii  DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița au efectuat 3 percheziţii domiciliare în locaţiile detinute de către inculpat, ocazie cu care a fost găsită şi ridicată cantitatea de 5.450 de grame de cannabis influorescență (masă netă), 42 de grame rezină de cannabis, 2 grindere, 11 recipente cu semințe de cannabis, 2 cântare electronice, un dispozitiv electronic centrifug pentru uscarea și mărunțirea plantelor, 468 de plante de cannabis, telefoane mobile, un laptop, 4.555 de euro și 2.000 de lei.

În cursul zilei de astăzi inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă  pentru o perioadă de 30 de zile.

La acţiune au participat ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, precum și jandarmi.

"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", menţionează DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii