Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Oficial. Descinderi ale polițiștilor la case de schimb valutar de pe străzile Theodor Burada și I.G.Duca din Constanța (galerie foto+video)

ro

12 Sep, 2017 21:05 11578 Marime text
Polițiștii efectuează în această seară percheziții la o casă de schimb valutar de pe strada Theodor Burada din Constanța. Oamenii legii verifică și o casă de schimb valutar de pe strada IG Duca. 

Potrivit unor surse neoficiale, acțiunea oamenilor legii a demarat în jurul orei 14.00. 

Reamintim că, polițiștii din Ilfov și de la Direcția Operațiuni Speciale efectuează, marți seară, 41 de percheziții la mai multe adrese, printre care punctele de lucru ale unor case de schimb valutar din județele Ilfov și Constanța și din București. 

Surse neoficiale au precizat că percheziții au avut loc la mai multe case de schimb valutar din Constanța. 

UPDATE. Oficial de la IPJ Ilfov 

Astăzi, polițiștii de investigare a criminalității economice, au efectuat 41 de percheziții la domiciliile și sediile unor societăți comerciale din domeniul schimbului valutar.

Activitățile au vizat 2 grupări infracționale formate din 22 de persoane, din Ilfov, București și Constanța, bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul schimbului valutar ilegal.

În fapt, una dintre grupări efectua activități de schimb valutar la negru într-un complex comercial din localitatea Dobroești, județul Ilfov, schimbând în valută, LEII obținuți din activități de evaziune fiscală, de către administratorii unor societăți comerciale din respectivul complex.

Prin alte persoane implicate, banii astfel obținuți ( LEII ) erau transferați membrilor celeilalte grupări din municipiul Constanța, care dețin mai multe case de schimb valutar, unde erau schimbate din nou în valută, scopul final fiind eludarea bugetului de stat.

Perchezițiile au fost efectuate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Constanța, la activitate participând aproximativ 130 de polițiști.

Cu ocazia acțiunii, au fost puse în aplicare 16 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Inspectoratului de Poliție Ilfov.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale—IGPR, Biroul de Operațiuni Speciale-DGPMB, Serviciul de Operațiuni Speciale — IPJ Constanța.

Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și spălare de bani.



Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și: 

Percheziții de amploare la case de schimb valutar din Constanța, Ilfov și București

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii