Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:07 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţean suspectat de înşelăciune, prins la Buzău

ro

18 Nov, 2012 21:22 1718 Marime text

Un bărbat din Constanţa, suspectat de comiterea mai multor îneşlăciuni, cu un prejudiciu de peste 50.000 de lei, a fost reţinut de poliţiştii de investigare a fraudelor din Buzau.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău - Serviciul de Investigare a Fraudelor au reţinut joi un barbat în vârsta de 39 de ani, din Valu lui Traian, judeţul Constanţa, suspectat de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cel în cauză este suspectat că, în ziua de 3 septembrie, s-a prezentat la o societate comercială din Buzău, recomandându-se în fals drept reprezentant al unei firme constănţene şi a achiziţionat două laptop-uri şi o licenţă pentru un sistem de operare, în valoare totală de 3.697 de lei.

Pentru a intra în posesia aparatelor şi a licenţei, suspectul a prezentat ca dovadă a plăţii un ordin de plată întocmit în fals, prin care se atesta plata contravalorii la sucursala din Buzău a unei unităţi bancare.

Totodată, acesta este suspectat că, la data de 28 martie 2011, prin declinarea în fals a calităţii de administrator al unei alte firme din Constanţa, a indus în eroare administratorii unei societăţi din Buzău, încheind un contract de vânzare - cumpărare în baza căruia s-a angajat să livreze 670 de tone de grâu.

După ce a încasat în avans 47.248 de lei, reprezentând contravaloarea a 34,64 tone grâu de panificaţie, suspectul a indicat ca punct de încărcare un depozit cerealier din judeţul Giurgiu, care nu aparţinea însă societăţii în numele căreia a încheiat tranzacţia. Ulterior acesta nu şi-a mai onorat obligaţia de livrare a mărfii.

Citeşte întregul articol AICI .

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii